E locul perfect, ideal și de neregretat, unde poți avea vacanța la care ai visat. Absolut tot ce găsești în Brașov te poartă pe culmi înalte de satisfacție a sufletului. De la castele pline de istorie la muzee de unde pleci încărcat de cultură și cunoaștere, de la pârtiile de sky din timpul iernii sau drumețiile prin munți din timpul verii la plimbări prin centrul vechi al orașului , unde găsești o groază de magazine și restaurante, toate acestea fac ca oricine vine în acest oraș să petreacă momente de vis.
Brașov este municipiul de reședință a județului cu aceeași denumire, format din localitățile Brașov și Poiana Brașov, având o populație de 253.200 de locuitori, reprezentând unul dintre cele mai mari orașe din țară. Stațiunea Poiana Brașov se află la 12 km de centrul orașului și dispune de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Brașov, în germană denumit Kronstadt iar în maghiară sub numele de Brasso, a fost atestat pentru prima dată în anul 1234 în “Catalogul Ninivensis” și își extinde existența istorică până în vremurile îndepărtate ale epocii neolitice și a bronzului, găsindu-se urmele unor așezări în zona dealurilor Melcilor și Sprenghi. Acest oraș devine încă de acum 700 de ani în urmă un punct important de legătură între Transilvania, Țara Românească și Moldova, fiind aflat între marile trecători ale Carpaților: Bran, Predeal, Oituz, și Buzău. A fost denumit Orașul Stalin între 8 septembrie 1950 și 24 decembrie 1960, după Iosif Stalin și a reprezentat capitala Regiunii Stalin. A fost declarat municipiu la data de 17 februarie 1968.
La momentul actual Brașovul reprezintă unul dintre principalele centre economice, culturale și sportive ale țării, fiind însă și un important centru turistic și un oraș al monumentelor istorice precum Biserica Neagră, bastioanele cetății, statuia lui Johannes Honterus, Casa Sfatului, liceul Andrei Saguna și multe altele.