For a better experience please change your browser to CHROME, FIREFOX, OPERA or Internet Explorer.
Iași capitala și totodată inima Moldovei

Iași capitala și totodată inima Moldovei

Capitala Moldovei, cum era pe vremuri, acest minunat oraș este învăluit de frumusețe și de farmec. Nu ai cum să ratezi să treci pe aici, unde „fiecare piatră vorbește de trecut”, prin numărul mare de mănăstiri, muzee și case memoriale. De aceea, se poate spune că orașul Iași este un veritabil muzeu național, prin comorile de istorie și de artă pe care le are.

Istoric și Obiective turistice

Iași este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Acest oraș a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului României între 1916-1918. În urma recensământului din 2011, municipiul Iași avea o populație de 290.422 și era al patrulea oraș ca mărime din România iar conform Eurostat, cu o populație de 465.477 locuitori (în 2014), zona metropolitană Iași este a doua ca mărime din România (după București).

Iașul a fost în antichitate un sat care s-a dezvoltat ajungând prin secolele VII-X un mic târg cu locuințe dreptunghiulare care a crescut o dată cu venirea triburilor iașilor (alani) în secolul al XIII-lea. Târgul Iașilor a fost ocupat în timp de pecenegi, cumani, alani și tătari.

Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în anul 1408 de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată, fapt dovedit și de zidurile Curții Domnești.În 1564, domnitorul Alexandru Lăpușneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava.

Schimbarea statutului dintr-un simplu târg , în cel de curte domnească în sec. XV și apoi in capitală în sec. XVI, duce la dezvoltarea accelerată a orașului, prin atragerea de mesteșugari, negustori, cei mai mulți dintre ei fiind străini. Astfel un misionar catolic, Remond, găsește în 1636 la Iași armeni, unguri, polonezi, dar și francezi și venețieni . O perioadă de intensă inflorire a vieții economice, comerciale și culturale se înregistrează în sec. XVII, în timpul domniei lui Vasile Lupu. În 1640, Vasile Lupu a înființat aici prima școală în limba română și o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iași.

Orașul a fost incendiat de mai multe ori, de tătari în 1513, de otomani în 1538, de cazaci în 1650 și de polonezi în 1686. Unul din cele mai dramatice momente pentru oraș a fost distrugerea din 1650, când cazacii și tătarii au atacat Moldova, răspunzând refuzului lui Vasile Lupu de a-și căsători fiica cu Timuș Hmelnitchi. După jaful și incendiul din 1650, orașul trece printr-un alt mare incendiu, provocat de polonezi în 1686. În 1734, orașul a fost afectat de o epidemie de ciumă.

Între 1565 și 1859, orașul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 și 1862, atât Iași cât și București au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină sub numele de România, capitala țării a fost stabilită la București. La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașul era reședința județului Iași și avea o populație de 59.427 de locuitori [19]. În timpul primului război mondial, pentru doi ani, autoritățile române și familia regală s-au refugiat la Iași, timp în care orașul a fost capitala României neocupate, după ce Bucureștiul a căzut în mâinile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. Administrația și familia regală au revenit la București în noiembrie 1918. Al Doilea Război Mondial a reprezentat o perioadă neagră în istoria ieșeană. La cinci zile de la intrarea României în război, Antonescu a declanșat, cu concursul autorităților publice locale, Pogromul de la Iași din 27-29 iunie 1941 împotriva cetățenilor români de etnie evreiască. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile de pogrom, continuat cu victimele „trenurilor morții” au fost uciși 13.266 de evrei. Acest pogrom a fost unul dintre cele mai grave evenimente de acest fel din lume. Cele două morminte comune ale victimelor pogromului, aflate în cimitirul evreiesc din oraș sunt o mărturie veșnică a acestui masacru.

În mai 1944, orașul a fost scena unor lupte grele între armatele româno-germane și Armata roșie și o mare parte din zona istorică a orașului a fost distrusă. La 21 august 1944, Iașul a fost ocupat de forțele sovietice. În perioada postbelică orașul a continuat să se dezvolte, construindu-se noi cartiere și întreprinderi industriale, continuând să fie un important centru universitar.

Palatul Culturii

Frumoasa clădire reprezintă o expresie a romantismului sfârșitului de secol și o manifestare a neogoticului ce revine arhitectului I.D.Berindei. Inaugurarea a avut loc în anul 1926 în prezența regelui României, Ferdinand de Hohenzoller. La data de 5 iunie 1883, Iașul trăia sărbătoarea dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare iar Ulița Mare era plină de lume, steaguri și fanfare. De atunci în fata Palatului tronează statuia lui Ștefan cel Mare realizată la Paris dupa schițele lui Gheorghe Asachi. În același an Regele Carol I a dăruit palatului două turnuri Krupp și căteva trofee din Războiul de Independență. Turnul de strajă de lângă Palat e o relicvă a Curții Domnești, iar în turnul central se află orologiul cu carillon format dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din oră în oră, Hora Unirii. Mărimea și faimoasa așezare a saloanelor împreună cu picturile care împodobesc din belșug palatul impresioneaza și astăzi fiecare turist ce ajunge aici. În secolul al XVII-lea luxul și eticheta de la palat rivalizau uneori , chiar depășeau ceea ce se întalnea la Constantinopol.

În anul 1955 Sfatul Popular regional își închinase sediul din Palatul Administrativ, ce aveau să îi aducă noul nume: Palatul culturii. Palatul a fost înălțat de Al. Moruzzi între anii 1806-1812 și a fost refăcut de Mihai Sturza între anii 1841-1843 iar astăzi sediul Complexului Național Muzeal Moldova. ,Edificiul de astăzi nu mai are aproape nimic în comun cu vechiul Palat, acesta urmărind să reediteze formele vechilor palate comunale, întotdeauna înzestrate cu un turn monumental, arhitectul recurgând la stilul neogotic. În cadrul siluetei orașului, Palatul Culturii se distinge printr-o magistrală monumentalitate, pusă admirabil în valoare de spațiul ambiant ce permite edificiului să-și decupeze nestingherit contururile pe fundalul colinelor malcome ale buciumului.

Statuia în bronz al lui Ștefan cel Mare completează fericit cadrul evocând istoria din monumentele sale de eroism și tensiune dramatică.

Casa memorială Vasile Pogor

Dintre locuințele particulare, ridicate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai reprezentativă și bine păstrată este aceea cunoscută sub numele de „Casa Pogor”, în arhitectura căreia se remarcă persistența formelor clasiciste. Chiar în inima Iașului, înainte de a începe urcușul spre teiul lui Eminescu din dealul Copoului, printre arbori falnici și înconjurată de vestigii cu rezonanță istorică- zidul curții particulare aparținând lui Voda Lapușneanu- se deschide perspectiva casei junimistului Vasile Pogor. Pe lângă valoarea memorială, această clădire, construită în perioada 1855-1858, prezintă importanță și prin faptul că ea se numără printre primele case particulare în care s-a introdus iluminatul electric în Iași, de unde și denumirea de „casa cu ferestre luminate”.

Intrarea principală a clădirii este marcată de un peron lung, sub un peristil cu patru coloane toscane, deasupra cărora două semicoloane ionice împodobesc etajul cu balcon. Un elegant frontispiciu, decorat cu motive ornamentale fitomorfe în basorelief, încununează fațada principală a construcției. Data construirii e atestată printr-o piatră hexagonală găsită în urma restaurării cu inscripția în caractere chirilice: „Vasile Pogor 1850 și soția sa Zoe”. Transformată în muzeu, inaugurat la 26 decembrie 1972, are un patrimoniu de 20 000 piese acoperind epoca marilor clasici, literatura română și contemporană.

În cele zece camere întâlnim obiecte care au aparținut unor personalități bine cunoscute ale Iașului precum: ceasul de aur al lui Eminescu, cu monograma acestuia, inelul de aur cu piatră de rubin, o piesă de mobilier care provine de la Mihail Kogalniceanu, un set de călătorie și corespondență de la Costache Negri, tabloul „Cap de dac” al lui G. Asachi și pianul lui Duiliu Zamfirescu. Camerele sunt împodobite cu tapițerie din secolul al XIX-lea, lucrată la Viena, pian „Steinway”, oglindă de cristal, toate aceste aparținând lui I.L.Caragiale. Nichita Stănescu scria în cartea de onoare a muzeului despre Casa Vasile Pogor ca fiind „locul unde Miorița a devenit odă în metru antic.” Prin arhitectura lor de factură neoclasică, toate aceste locuințe boierești din zona Copoului păstrează, încă nealterat, pitorescul cadrului urban de odinioară.

Grădina Botanică Iași

Cu o suprafață de 105 hectare Grădina Botanică strălucește prin mulțimea speciilor de plante prezente aici, organizate în 12 secții. Sectorul sistematic cuprinde specii pe cale de dispariție sau rare. O fântână în stil moldovean, un bazin cu plante acvatice și busturile a trei foști directori se alătură sectorului sistematic.

Sectorul „Flora și vegetația României” redă etajele de vegetație existente în România. Lacurile artificiale redau într-o dimensiune mică, mirifica Deltă a Dunării, cu nuferi albi, paturi de stuf și papură și rogozul de nisip. Sectorul Ornamental cuprinde 2200 de taxoni în exemplare unice, plante decorative, ierboase și lemnoase. Aici în această secțiune, primăvara înfloresc ghioceii, viorelele, brândușele galbene, toporașii, bujorul și gladiolele iar toamna are loc o expoziție originală de crizanteme, cultivată în formă de cascadă, piramidă, pom și tufiș.

În sectorul „Dentrologic” întalnim două izvoare de apă minerală: izvorul nr. 3, „Amfiteatru”, izvorul 5, „Ruina”, precum și o pepinieră, colecții de liliac, plopi, salcâmi și stejari. „Flora globului” e renumită prin plantele din America de S, N, Africa, Asia, regiunile bazinului mediteranean, Siberia și Europa Centrală. Complexul de sere cuprinde 12 sere fiecare cu specificul ei: plante mediteraneene, tropicale, subtropicale(colecții de cactuși), flori ornamentale (azelee 36 soiuri, crizanteme, 469 soiuri) 800 de soiuri de trandafiri nobili ce alcătuiesc o expoziție unică în Iași îi întâlnim în sectorul Rozariu.

Sectorul Recreativ oferă priveliști către viile „Podgoria Copou”, livezile Universității Agronomice, spre biserică și lac. În luna februarie are loc expoziția de azalee, primăvara aduce la Iași expoziția de trandafiri iar în octombrie, când castanii se leapadă de frunzăriș are loc expoziția de crizanteme numită „Flori de toamnă.”

Muzeul de istorie naturală

Fosta casă a logofătului Vasile Rosetti, adăpostește începând cu anul 1844, Muzeul de Istorie Naturală, construit din inițiativa unor membri ai Societății de Medici și Naturaliști din Iași, în frunte cu Iacob Cihac, Gheorghe Asachi, având drept scop prezentarea „bogățiilor pământene și subpământene ale Moldovei, precum și curiozități din alte părți ale lumii”.Această clădire are un plan de formă pătrată, cu trei rezalițe: doua laterale, simetrice și unul pe fațada principală. Rezalitele laterale exprimă, în fațade, locul saloanelor, două, inegale ca lungime.

Principalele intrări puse cap la cap, se dezvoltă de-a lungul axei clădirii, fiind luminate prin laturile lor înguste, decrosate. În centrul fațadei principale a muzeului se află intrarea, tratată ca un portic ieșit în rezalit din țară.

Acest monument arhitectonic rememorează și un monument important din zilele în ce au premers actului Unirii. În „Sala elefantului” din această clădire, în seara zilei de 3 ianuarie 1859, deputații partidei naționale au hotărât să susțină candidatura lui Al.I.Cuza la domnia Moldovei. În legătură cu acest mare eveniment, sala a fost denumită „Al.I.Cuza”, iar în doua vitrine s-au păstrat o serie de obiecte rămase de la domnul Unirii.

Piese datând din sec al XIX-lea, donate de mitropolitul Veniamin Costache precum: o colecție de oase de mamut și rinocer păros, găsite agățate drept contra greutate la cumpăna unei fântâni din Râșca, ținutul Fălticenilor, se păstrează în colecțiile muzeului.

Deasemenea, elefantul indian Gaba, cumpărat de Mihai Sturza se adaugă colecției de piese. Tot din această perioadă datează și un herbar constituit dintr-o colecție de 2844 de plante din Moldova, 3000 de moluște și insecte, 1500 minerale și 795 vertebrate. Muzeul joacă un rol didactic deosebit de important, contribuind activ la desfășurarea procesului de învățămant biologic și științific. Baza de studiu e asigurată de colecțiile stiințifice, bibliotecă și de laboratoarele prezente în clădire.

Catedrala Mitropolitană

Catedrala a fost ridicată pe locul bisericii Stratenia, ctitorie a soției lui Gheorghe Duca, Nastasia. Domnitorul părăsind tronul, rămânea în paragină timp de 4 decenii. Restaurarea ei începe la data de 3 iulie 1833 la insistențele Mitră deoarece acoperământul și marea boltă din mijlocul clădirii s-au prăbușit și rămăsese „ca o masă cu picioarele în sus” sau ca o „zidire cu patru fesuri”. Conducerea tehniăa o avea „arhitectonul” Iohan Freywald din Viena, ajutat mai târziu de fiul său Gustav Freywald.

Pictura a fost realizată de renumitul pictor Gh. Tătărașcu iar stilul arhitectonic e inspirat din formele târzii ale Renașterii italiene, semănând într-o mare măsură cu vestita biserica „Trinita del Monte” din Roma. Picturile sugerează mișcare, viață, monumentalitate, având un colorit cald. Ctitorul dorind ca biserica să fie încăpătoare și impunătoare spațiul interior a fost realizat potrivit canoanelor arhitecturale, fără a pierde din atenție nici fosta biserică Stratenia a cărei existență se marca pe o placă asezata în noua ctitorie. Se aveau deasemenea în vedere și marile catedrale europene. Atunci când era în întregime zidită și acoperită, prin 1839 se descoperă apariția unor crăpături. Pentru a evita dezastrul, arhitectul ieșean Singurov propunea ca în locul bolții din cărămidă să se construiască una din lemn, ce se și ridica în 1840.

Deteriorarea continuă însă, Mitropolitul Veniamin Costache se retrage din scaun iar la 23 mai 1857 se produce dezastrul, cupola prabușindu-se și dărâmând în cădere și coloanele din interior. Ruinată, cu cele patru turle rămase stinghere, rămânea părăsită până în 1880 când mitropolitul Iosif Naniescu punea a doua piatră de temelie iar conducerea lucrărilor o lua arhitectul Al.Orascu. Fațada estică e reprezentată de șase coloane așezate pe un soclu înalt de piatră. Pe panoul de la nivelul aticului este reprezentată în basorelief scena „Întâmpinarea Domnului” iar fațada vestică este încoronată cu un timpan în care apare chipul Sfântului Gheorghe, încadrat de coloane și de un fronton arcuit.Coama acoperișului este decorată cu fleuroni în zinc și cruci stilizate, iar cele 4 turle completează farmecul și monumentalitatea clădirii.

 

leave your comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Top